Prin “Start-up Nation – Romania” se acordă ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei pentru un beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim estimat de 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii.

Se estimează, astfel, crearea a minim 20.000 de noi locuri de muncă anual în cadrul celor 10.000 de întreprinderi nou înființate care vor trebui să angajeze minimum 2 salariați cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi să-i menţină în activitate cel puţin 3 ani.

Condiţii pentru firmele care vor să ia bani de la stat:

a) sunt întreprinderi mici şi mijlocii, denumite în continuare IMM, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,

b) au capital social integral privat;

c) sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului și au sediul social/punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

d) codul CAEN pentru care solicită finanţare este eligibil în cadrul schemei de ajutor de minimis şi autorizat la momentul depunerii cererii de finanţare, conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice 2 autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare;

e) nu au datorii la bugetul general consolidat al statului şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru;

f) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;

g) nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu penalităţile aferente.

h) nu au depășit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene.

Asociaţii, acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentei scheme decât cu o singură societate.

Prin Programul “Start-up Nation – Romania” se poate acorda ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim anual de 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în prezentul act normativ.

Sumele necesare implementării Programului “Start-up Nation – Romania” se vor asigura anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat.

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

a) Echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale;

b) Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;

c) Autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare, exceptând vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor sau contra cost. În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfăşoară și activități de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost, nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziţionarea de mijloace de transport rutier de mărfuri, decât dacă se asigură, prin separarea activităţilor sau o distincţie clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;

d) Investiţiile în active necorporale referitoare la brevete de invenție, mărci de produse și servicii – francize, etichetare ecologică, licențe-, software pentru comerţul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;

e) Echipamente IT tehnică de calcul – tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii. Nu se pot achiziţiona mai multe echipamente IT, din fiecare tip, decât numărul total de angajaţi după implementarea investiţiei cu componentă nerambursabilă, cu excepţia activităţilor care necesită acest lucru;

f) Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ – clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii, producţie şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate-. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, trebuie să fie puse în funcţiune la locul implementării proiectului, la momentul decontului;

g) Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu completările şi modificările ulterioare;

h) Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate -inclusiv cheltuieli înregistrare domeniu, fără hosting-, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a AFN, în limita maximă a 10000 lei;

i) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;

j) Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de desfășurare a activității de comerţ, producţie sau servicii;

k) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială în limita a maxim 4500 lei. Furnizorii de servicii de instruire eligibili în cadrul Programului “Start-up Nation – Romania” pot fi numai organizaţii furnizoare de instruire autorizate, care vor prezenta documente justificative privind calificarea persoanelor ce realizează instruirea în domeniul respectiv; 

l) Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul Programului “Start-up Nation – Romania” şi implementarea proiectului – nu mai mult de 8000 lei fără TVA – această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea Contractului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului “Start-up Nation – Romania” pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă autorizate, având ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.

Vrei sa primesti pe e-mail informatii din domeniul finantarilor nerambursabile? Aboneaza-te chiar acum la newsletterul efinantari .ro si noi iti vom trimite ultimile noutati din domeniu.



Related posts: