Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii definiţi conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole – activitate principală conform Certificatului de Înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului – a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune cuprinsa intre 2 si 50 UDE, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare / Registrul agricol.

Astfel, pentru a beneficia de sprijin prin FEADR un solicitant trebuie să aibă ca obiect principal de activitate domeniul agricol, conform Certificatului de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului, respectiv codul CAEN 01xx.

Prin Măsura 121 se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de 40% – 70% (pentru perioada 2010 – 2013) din valoarea eligibilă a proiectului, fondurile reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată. Valoarea proiectului nu va depași suma de 125.000 euro.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:

1. Construirea şi/ sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzând investiţiile pentru respectarea standardelor comunitare şi pe cele pentru protecţia mediului şi depozitarea îngrăşămintelor;

2. Construirea şi/ sau modernizarea infrastructurii rutiere interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi și racorduri;

3. Construirea şi/ sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte, ca de exemplu: echipamente pentru producerea de furaje, instalaţii de muls, linii tehnologice de prelucrare şi ambalare a produselor, dotări tehnice în scopul asigurării controlului calităţii la nivel de fermă etc.;

4. Construirea şi/ sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice și instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu;

5. Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente și accesorii, echipamente și software specializate;

6. Achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie;

7. Înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajunse la sfârşitul ciclului biologic de producţie (minim 40 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/ reconversie al plantaţiilor de viţă‐de‐vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin și înfiinţarea plantaţiilor pentru struguri de masă;

8. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi și căpşuni;

9. Înfiinţarea pepinierelor de viţă de vie, pomi fructiferi și arbuşti, alţi arbori;

10. Investiţii pentru producerea și utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrulfermei ;

11. Investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă;

12. Investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol;

13. Investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzând echipamente pentru vânzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire etc.;

14. Investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică;

15. Investiţiile necesare realizării conformităţii cu standardele comunitare.

 

Related posts: