România va primi, până la mijlocul lunii aprilie, scrisoarea de conformitate de la Comisia Europeană pentru deschiderea PNDR 2014-2020, iar până la începutul lunii mai autoritățile vor putea lansa toate măsurile din program, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul întâlnirii cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.

‘Am discutat despre calendarul aprobării noului program și elementul de noutate este acela că, în cel mult două săptămâni, până la jumătatea lunii aprilie, România va primi scrisoarea de conformitate care va certifica faptul că toate negocierile sunt închise și elementele au fost agreate între cele două părți. Dacă la jumătatea lunii aprilie vom avea scrisoarea de conformitate pe urmă putem să lansăm ghidurile pe toate măsurile și nu trebuie să mai așteptăm acordul final pentru întregul program. Cred că la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom fi în măsură să le lansăm pe toate, dar ordinea în care le vom lansa va fi supusă unei analize în comitetul de monitorizare de unde fac parte toți partenerii sociali. Știu că este o așteptare foarte mare pentru toate măsurile, dar noi vom încerca să răspundem acestor așteptări’, a spus Constantin.

Ministrul Agriculturii a anunțat că din 25 martie se vor primi deja primele proiecte pe două măsuri pentru care s-au încheiat deja negocierile cu Comisia Europeană, respectiv investițiile în ferme și tinerii fermieri.

Related posts: